În ceea ce priveşte cuantificarea populaţiei este clar că numărul fiecărei etnii stabileşte intrarea în aşa numita majoritate ori minoritate. Este de fapt o mână de ajutor întinsă acelora care pentru obţinerea a cât mai multe beneficii, apelează des la statutul de “minoritar” care, chipurile, i-ar defavoriza în diferite situaţii. Cel puţin în vestul sălbatic al ţărişoarei noastre mitul minorităţii e depăşit. Pentru orice om normal, care-şi duce traiul de pe o zi pe alta realitatea este alta . Din nefericire, se pare că devine o povară faptul că eşti majoritar, adică românaş sadea.
Nu se poate nega faptul că istoria a trecut, cu bune şi rele, peste plaiurile scăldate de Crişuri şi a impregnat trăsături aparte locuitorilor. Asta-i cert. Dar totuşi vatra din care ne tragem e una în care marele Burebista servea pulpă la proţap şi golea carafele cu vin. Deh, mofturile fiecăruia. Aspectul pozitiv derivă din faptul că mai apoi “mătura” cu eternii vrăjmaşi. Ar trebui să fim mândri de trecutul nostru şi nu o facem. Pe deasupra, europenii ne văd ca pe nişte veşnici săteni. Geniile ne sunt folosite şi doar atât. Păcat că nu beneficiem şi noi. Bun, ceilalţi nu ne apreciază, să ne facem fiecare treaba în ţara noastră şi asta este. Nici o problemă majoră, să fim noi mulţumiţi. Partea negativă este că nici măcar asta nu o mai putem face. Este frustrant să te simţi “mic” în ograda proprie, mai ales când la număr eşti ”mare”.
Se pare că a devenit o povară să fii român. Tratamentul care se aplică, măcar în unele locuri ori situaţii, este părtinitor. Şi, poate părea culmea, dar nu pentru “majoritarul” sadea. Ci dimpotrivă. Exemple sunt destule, este suficient de privit activitatea guvernării locale orădene a anilor de după ’89. Imaginea celor 20% care deţin mai multă putere decât restul ori trocurile continue au fost şi sunt la ordinea zilei. Nu e nimic mai potrivit decât zicala cu “dai un deget şi ţi se ia toată mâna”. Şi asta era aplicabilă unei alte minorităţi. Era…
Sunt de părere că ar trebui regândite şabloanele interne referitoare la majoritate ori minoritate. Fiindcă la noi se ghidează după cu totul alte principii ori reguli. Din păcate, numărul nu mai contează atât de mult. Este doar o unealtă a statisticienilor, în teritoriu aplicându-se puterea regretatei vecinătăţi istorice. Cei câţiva “majoritari” care deţin frâiele sunt interesaţi doar de trecerea hotărârilor proprii prin consilii, comitete ori ligi pentru care au nevoie de acele procente “minoritare” şi nimic altceva. Bineînţeles, de cele mai multe ori, în scop propriu. În astfel de condiţii nu pot resimţi decât neşansa de a fi…majoritar.
