Eroul acestei mărturisiri s-a considerat mereu un tip extensibil în ceea ce priveşte “aderarea” la o formă sau alta de muncă. Drept urmare nu a pregetat niciodată la a “şurlui” podelele suprasaturate de clienţi ale supermarket-urilor ori la a “petrece” până-n zori ”acompaniat” de paginile interminabile ale enciclopediilor. A parcurs cu stoicism cărarea între dreptul la replică formulat ”în cinstea” balivernelor gazetăreşti şi periplul continuu între oraşele ţării. Nu s-a abătut de la crezul său nici atunci când cu ocazia întocmirii planurilor de marketing, încingea mobilele mai ceva ca racii la proţap dar nici când corpul i se contracta la maxim sub povara kilogramelor de marfă transportate.
Chiar şi în cele mai stranii momente nu a pregetat la a-şi oferi toată disponibilitatea, indiferent de situaţie. Nu are prejudecăţi legate de modul în care-şi poate câştiga pâinea însă nu poate fi de acord că munca îl înnobilează pe om. Ar spune că dimpotrivă, atâta timp cât în topurile barosanilor, nu prea sunt de găsit nici indivizi cu palmele bătătorite de “rupt jugul” şi nici prea mulţi savanţi. Acolo e locul celor care sub o formă sau alta îi conduc pe cei dintâi.
În ultima vreme însă îşi face loc în mare vervă o situaţie aparte. Înşelătoare precum o fata morgana, are gustul dulce însă te duce, vorba amicilor ghiurghiulii. Ispitit de ideea unor clipe de libertate, eroul universal îşi zice că acele câteva zile de odihnă îi prind bine, refăcându-i forţele pentru o nouă încercare. Da, sunt convins că aţi intuit speţa omului rămas fără un anume job însă convins de utilitatea lui în altă parte. Şi cesurile se scurg precum nisipul într-o clepsidră, se transformă în zile, săptămâni şi chiar luni. Aşa că bietul om “înnobilat” de muncă îşi pierde rând pe rând rangurile şi fără să-şi dea seama se transformă într-o haimana socială, uzată psihic, sărăcită financiar şi golită de sentimente sociale. Practic dintr-un robot dresat de orânduire ajunge un comunitar oropsit. Nu-şi mai găseşte locul nicăieri deşi s-ar putea adapta oriunde. Erupe precum un vulcan din dorinţa de a-şi folosi capacităţile în scopuri utile. Vrea din toţirărunchii să transpună miile de pagini de teorie învăţate cu multă sudoare în rezultate practice. Bate pe la uşi care nu doresc sub nici o formă să se deschidă şi înfruntă cu stoicism feţele acre ale diferitor indivizi pe care, în nebunia lui, vrea să-i îmbogăţească. Constată cu stupoare că posturi mizere de care până nu demult lumea fugea ca de necuratul atrag acum amatori precum mierea muştele. Musteşte de diplome şi abia acum constată că nu le poate folosi nici măcar pe post de hârtie igienica fiindcă nu au consistenţa potrivită.
Este momentul în care-şi dă seama că nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată liber, fiindcă libertatea este doar un mit. Depinde atât de mult de cei pe care, în virtutea drepturilor cetăţeneşti, i-a ales cu ocazia scrutinelor şi nu a înţeles decât acum că totul este o cacialma. Încearcă să se răzbune sfârtecând cu mânie bietele autocolante poposite pe verso-ul actului de identitate şi îşi frige ultima bucată de slănină în compania flăcărilor care au cuprins într-un joc nebunesc manualele studiate cu atâta sârg în mulţii ani de şcoală.
Şi cum viaţa nu e ca în filme, câţiva ani mai târziu “pasează” nestingherit în compania tovarăşilor de celulă. E cantonat între patru pereţi însă se simte mai liber ca niciodată. A dat o palmă autorităţilor fiindcă acum acestea trebuie să-l întreţină fără ca el să mişte un deget. I se pare drept atâta timp cât el nu are nici o vină în toată această situaţie.
Cu toate acestea rămâne un anonim. Nimănui nu pare să-i pese de exemplul lui însă drumul pe care mulţi îl parcurg este identic. Deşi aşa pare eroul nostru nu a câştigat bătălia…rămâne doar un pion uzat în jocul regilor. Nu a găsit soluţia de a da şah mat.
P.S. – Pierdut loz câştigător la loteria socială. Găsitorului…
