M-am decis. Nu mai pot sta liniştit până nu-mi achiziţionez un şofer. E chiar culmea să mai ies pe stradă fără un angajat la cârma automobilului proprietate personală. M-aş simţi jenat dacă în momentul întâlnirii cu vreun prieten mai trebuie să parchez singur şi să parcurg pe jos eventuala distanţă până la cafenea. Dacă am responsabil la volan, cobor la scară şi îi ordon să parcheze şi să aştepte. Sau îl pot trimite cu treburi în altă parte. Ce mi-e şofer, ce mi-e curier! Sau amândouă la un loc. Doar e moment de criză, oportun pentru a dicta multe pe bani puţini. Cum tot ne conduce snobismul, de ce n-aş profita de ocazie.
M-am tot gândit la aria de selecţie. Aş opta pentru vreun iepuraş din reviste pentru adulţi dar ţin totuşi la integritatea mea corporală. Nu aspectul fizic ar fi fost motivul, că doar ceea ce ai în suflet contează 
))) Da, şi cactuşii sunt specie de mamifere! Studenţi nu vreau fiindcă jumătate de normă nu mă mulţumeşte iar în perioada sesiunilor m-aş confrunta cu probleme grave. Ar rămâne instructorii auto sau şoferii de taxi, cunoscuţi pentru “abilităţile” tehnico-verbale de rută. Numai că nu ar denota clasă, simţ de nabab. Ştim cu toţii puloverele mirositoare sau jachetele de piele neagră trecute de prima tinereţe. Sau mustaţa, frână de muci, ataşată desupra buzei superioare.
În fine, sunt într-un mic impas dar o să vorbesc cu fetele de Bucureşti, alde Oana şi Monica. Ele sunt în temă şi mă vor lămuri cu siguranţă. O să-mi dea oare şi bani să-mi plătesc angajatul? La asta nu m-am gândit încă… Dar maşină? Le rezolv eu, important este să-mi găsesc şofer, restul vine pe parcurs.
